Se afișează postările cu eticheta rugaciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rugaciune. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Dr. Ihaleakala Hew Len si Terapia Iertarii

Dr. Ihaleakala Hew Len si Terapia Iertarii


In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica
cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat
din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in
sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta
acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la
picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei
mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ
o luna de lucru cu acest gen de pacienti. In ciuda avertismentelor
colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze
intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan
profesional,Ddr. Ihaleakala Hew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au
inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul
multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele
medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora.

Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti.
Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani dr. Len nu a vorbit
cu nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a
vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de
a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati.
"Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane" a
declarat ulterior dr. Len. "Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un
criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine."
In prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul
carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv
cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale prestigioase precum
UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut
la Universitatea din Iowa , Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau
succes ca psiholog clinician practicilor de vindecare traditionale invatate
de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.
Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra,
fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile,
are impulsul de a o respinge imediat.

Lumea este o reflectare a gandurilor noastre.
noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata
noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre. In cuvintele lui
Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in
interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam
cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.
. Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o
oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat
proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.
. Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care
il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi
insine gandim in sinea noastra despre noi.
. Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, trupul este o casa pentru ganduri:

cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand,
intr-o eroare de judecata.
"Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata", declara cu umor dr. Len.
"Te pot omori, asta-i tot."
In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile
asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce
ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am
semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi
corectate lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor
in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat
cele pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti, sustine Morrnah
Simeona.
Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului
nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau
pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru
reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns.



Cand judec o persoana, acea persoana devine un "ostatic al gandurilor
mele". Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu
este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor, care este comuna cu cea
a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai
putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si
ceea ce vedem se interpune gandul.
Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile
ganduri. "Lumea este ceea ce credem ca este", afirma Serge Kahili King,
doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna.
Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce
afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria
lor perceptie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arata ca oamenii
tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem
in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca
atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar
daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce
mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu
gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un
"ostatic al gandurilor mele". Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze
perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel
incat sa-mi confirme perceptia mea despre el. Prin urmare, actele unei
persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre acea persoana si
trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu
judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.
Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta
erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar
trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii lucrand
doar asupra lui insusi.
Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii?
"Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma", a declarat senin
dr. Len. "Asta-i tot". De-a dreptul socant! Banuiesc ca doctorului Len ii
place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata
rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc
prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza
inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie ca
intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de
acord cu el, din moment ce a declarat ca "o problema nu poate fi rezolvata
la nivelul de gandire care a generat-o"
De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la
nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici
gandirea, care a atras problema, printr-un proces de cainta si iertare.
"Imi pare rau. Te rog, iarta-ma. Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic
al gandurilor mele si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am
influentat in mod distructiv comportamentul." Asa este in crestinism: ruga
trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate
face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba
supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii
propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul
insusi.
Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem
bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme
profesionale, financiare, sentimentale etc.
Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune corpului: "Imi pare rau
ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma". Si
repetam acest lucru cu sinceritate pana problema dispare.
Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: "Imi pare rau ca
ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma". Este
esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe
deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr.
Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a
inceput.
Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu
este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui
copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea
infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar
si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii
responsabilitatii. Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta - starea in care
nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal -
viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata
inutil si ne redobandim bucuria de a
trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu si mai eficient
schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste
semnificativ.
In loc de concluzie
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte
mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile
sale in doua carti devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeste "The
Four Things that Matter Most" si se refera la cele mai frecvente declaratii
pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte.
Acestea sunt:
IARTA-MA !
TE IERT!
MULTUMESC !
TE IUBESC!
Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru
a folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a
ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata.







joi, 28 aprilie 2011

Rugaciunea lui Iisus pentru ucenicii sai

Rugaciunea lui Iisus pentru ucenicii sai


me/pDHrX-1eK

"Tată, a sosit ceasul. Glorifică pe Fiul tău, astfel ca el să-ţi aducă glorie ţie; pentru că i-ai dat autoritate peste orice bărbat sau femeie de pe pământ, ca el să poată da viaţă veşnică celor pe care i-i-ai dat tu. Şi aceasta este viaţa veşnică: ca ei să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis tu. Eu te-am glorificat pe pământul acesta împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să-o fac.

Acum, Tată, arată-mi gloria ta în timp ce stau în prezenţa ta, gloria pe care am avut-o încă dinainte de a fi lumea. Eu te-am descoperit pe tine tuturor celor pe care mi-i-ai dat din lume. Ei au fost ai tăi, şi mi-i-ai dat mie, şi ei au acceptat cuvintele tale veşnice. Acum ei ştiu că tot ce mi-ai dat vine de la tine. Le-am dăruit lor, cu credincioşie, cuvintele pe care mi le-ai dat tu; ei le-au crezut şi cred în inimile lor că eu vin de la Dumnezeu, trimis de tine pentru ei.

Nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care mi-i-ai dat mie; ei sunt cu adevărat ai tăi. Toţi aceştia care au crezut în mine sunt ai tăi; şi ei mă cinstesc. Mă întorc la tine în cer; dar cei care cred în mine rămân aici. Tată, păstrează-i prin puterea numelui Tău; ca ei toţi să fie una, după cum noi suntem una. Cât timp am fost cu ei în lume, i-am păzit cu puterea pe care mi-ai dat-o mie; i-am protejat, şi nici unul nu să-a pierdut, în afară de fiul pierzării, pentru ca scriptura să se împlinească. Acum eu vin la tine; dar îţi cer aceste lucruri cât timp mai sunt în lume, pentru ca ei să poată experimenta şi să le fie descoperit ceea ce este al lor.

Le-am dat cuvântul tău, şi lumea i-a urât, pentru că ei nu mai sunt copii ai acestei lumi moarte şi întunecate, aşa cum nici eu nu sunt. Nu-ţi cer să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău; pentru că nu mai sunt copii ai întunericului, după cum nici eu nu sunt. Sfinţeşte-i prin adevărul tău; căci cuvântul tău este adevărul. Aşa cum m-ai trimis pe mine în lume, îi trimit şi pe ei în lume. Şi de dragul lor mă jertfesc eu, ca ei să fie sfinţiţi şi să crească în adevăr. Nu mă rog doar pentru aceştia, ci şi pentru viitorii credincioşi, care vor crede în mine datorită mărturiei pe care o vor duce ei. Fă-i pe toţi o inimă şi un gând, aşa cum şi eu sunt una cu tine: după cum tu eşti în mine şi eu în tine, ei vor fi în noi; şi lumea va şti că tu m-ai trimis. Le-am dat slava pe care mi-ai dat-o tu, ca ei să fie una, după cum şi noi suntem una: eu în ei, şi tu în mine, fiind desăvârşiţi în unul singur, ca prin aceasta lumea să înţeleagă pe deplin că tu m-ai trimis, şi că eu i-am iubit cum m-ai iubit tu pe mine.

Fie ca şi ei să fie într-o zi acolo unde sunt eu, părtaşi slavei mele, pe care mi-ai dat-o cu dragoste încă de la întemeierea lumii. Tată al bunătăţii şi adevărului, lumea nu te cunoaşte; dar eu te cunosc, şi aceştia care cred în mine ştiu acum că tu eşti acela care m-a trimis. Li te-am descoperit lor, ca dragostea ce o ai pentru ei să rămână în inimile lor şi ca eu să locuiesc acolo de asemenea. Amin."
sursa

http://putereaprezentului.files.wordpress.com/

|